Țiriac a discutat cu Simona Halep și cu antrenorul ei, belgianul Wim Fissette. Întrebat ce sfaturi i-a dat jucătoarei române, el a răspuns: „Eu n-am ce sfaturi să-i dau, are antrenor, eu sunt doar spectator, am venit aici pentru două zile”.
Despre culoarul Simonei la US Open, Țiriac a spus ca este unul „foarte bun”.
Și Virginia Ruzici, managerul Simonei, a asistat la antrenamentul care a durat o oră și a avut loc pe stadionul Louis Armstrong, al doilea ca mărime din complexul Flushing Meadows.
Simona Halep, a doua favorită a competiției, va juca în primul tur al US Open împotriva americancei Danielle Collins, pe stadionul Arthur Ashe, luni, de la ora 11.00 locală (18.00, ora României).